Minunea mea Maya-Alexandra
Au trecut 3 luni deja de cand o avem
pe comoara noastra Maya, si mi se pare o vesnicie... M-am hotarat in sfarsit
sa scriu poveste anasterii, pentru ca imi dau seama ca amintirile acestui
eveniment de estompeaza, ramane doar euforia clipei cand am tinut-o prima
data in bratze.
Am avut DPN-ul pe 16 februarie. Cu o luna inainte gagalicea era tot cu
capsorul in sus, nu avea nici cea mai mica intentie de rasucire. Eu tineam
mortis ca vreau sa nasc natural (sunt anti-cezariana convinsa), asa ca dupa
indelungi dezbateri si sfatuiri cu ginecoloaga, moasa (care deja imi facea
de o luna acupunctura pt edeme - am retinut foarte multa apa in sarcina), am
hotarat eu si sotul ca incercam sa intoarcem bebitza din exterior. O
procedura cu riscurile ei, care se face numai in putine locuri. Asa ca am
mers noi pentru evaluare, cei de la clinica au spus ca sunt sanse mari de
reusita, asa ca am incercat. Si am reusit, bingo, gagalicea e acum cu
capsorul in jos. Mai am 3 saptamani pana la DPN. Si ne punem pe asteptat, si
trec saptamanile, si nici un semn... Faceam deja monitorizare tot la trei
zile. Trece si DPN-ul, trecem si noi la monitorizare in fiecare zi la
clinica unde urma sa nasc. Dupa 10 zile, ne hotaram ca vreau sa imi provoace
nasterea in ziua a 13-a. Ah, colulul imi era moaaale demult, dar nus e
deschidea, si contractii regulate ioc. Numai asa neregulate, cat sa ma tina
in priza. Nu mai intru in detalii gen nedormit, burtoi imens etc.
Si vine si ziua de 27 februarie - luni, cand mergem noi linistiti la spital
pentru monitorizare. Le spunem ca am decis sa imi provoace nasterea miercuri
- in 1 martie. Fac CTG-ul, totul Ok, hai la controlul pe masa. Se nimereste
seful sectiei acolo, ma verifica el. Hopa, pai problema e ca bebitza nu are
capsorul coborat in bazin, de aia nu se intampla nimic. Hai sa incercam sa
provocam contractii, vedem ce se intampla. Daca nimic dupa o tura de
perfuzii, raman in spital si mai incercam maine, adica marti. Buuun, zis si
facut.
Si iaca asa in 27 februarie la ora 12 incepe sa curga oxitocina in venele
mele... Sotul aduce bagajele din masina (erau acolo de o luna deja), imi
face hartiile de internare, eu ma uit disperata la hartia CTG-ul si constat
ca contractiile se incapataneaza sa fie tot mic si tot neregulate... La ora
15 vine medicul de garda si ne spune ca ei sunt ingrijorati de ritmul inimii
fetitzei (era 170-180, dar asa il avea de o luna - degeaba le-am spus...),
si ca ei vor sa ii ia sange din capsor, sa se asigure ca nu e infectie.
Hait! Suna infricosator... dar nah, merg pe mana lui... Asta inseamna ca imi
rupe apa, si asta inseamna ca trec in sala de nasteri, si asta inseamna ca
raman acolo pana Maya vine pe lume... Buuun... Intre timp ma apropiam de
doza maxima la oxitocina, si contractii tot asa. Imi face doctorul
operatiunea de rupere a aapei, si imi spune ca o sa ma doara putin, dar el
trebuie sa ii suceasca capsorul. Huuuh??? Prin colul meu??? Na buun, asta
e... Face doctorul manevra, nu doare chiar asa, si bingo, in urma manevrei
capsorul e adus pe pozitie, adica unde trebuie, adica apasand pe colul
moale, care se incapatana sa ramana deschis la 3 cm... Inimioara bate acum
cu 150-160batai /minut, toata lumea e fericita...
Buuun... Se verifica sangele bebitzei, totul Ok, dar acum fiind rupta apa e
pericol de infectii asa ca mi se verifica sangele din doua in doua ore.
Se.reincepe perfuzia cu oxitocina, doza maxima, si ne punem pe asteptat.
Se face ora 5, contractiile incep sa fie dureroase. Incepem sa discutam cu
moasa (o tipa super faina, care traia in rand cu noi evenimentul...) de
posibilitati. Si hai sa incercam baia calda inainte de PDA. Surpiza: in
ditamail spitalul faimos, nu era apa calda!!! Adica era calaie, dar nu cat
sa te bagi in ea. Dupa ce isi revine din soc, se duce moasa si cheama
anestezistul. Eram tot la 3 cm dilatatie...
Dupa vre-o ora, in care contractiile erau tot mai puternice, si pe mine ma
lua deja cu rau de durere, vine si eliberararea. PDA-ul reuseste bine, imi
amorteste doar zona bazinului. Stau totusi intinsa si incerc sa dorm. Doua
ore de liniste.... pana trece efectul anesteziei. Dupa inca o ora saream pe
pereti de dureri.. Vine moasa si ma controleaza - dilatatie 5... disperare
mare... Chemam anestezistul din nou, care imi spune ca mai poate sa imi faca
2 doze - maxim 3, ca trebuie sa isi tina una maxima pt cazul in care ajung
la cezariana. Si ca astea care mi le va face sunt putin mai mici. Bun, numa
fa-o odata... Zis si facut, imi pune a doua doza, vine si eliberarea... hm..
partiala, simt contractiile, dar nu asa tare... Incerc sa dorm, nu reusesc.
Sotul insa adoarme epuizat pe un fotoliu langa mine. Se scurg asa cele doua
ore, impreuna cu oxitocina in venele mele, intre timp si cu penicilina, ca
incepusera sa apara semne de infectie in sange... Gata, a trecut efectul
anesteziei, incep durerile.. Contractiile incepusera sa fie regulate,
bingo... Dupa inca o ora in care am sapat santz prin sala (numai umbland mai
puteam rezista), vine moasa si ma controleaza: yuppy, dilatatie 5...
Disperare maxima... Era ora 2... Vine doctorita de garda. Am uitat: ca un
facut, in acea noapte a fost nebunie, au avut 4 nasteri toate cu probleme.
Deci la ora 2 vine doctoritza, disperata ca nu ma dilat si inimioara
bebitzei e iar la 170-180 (oameni buni, nu pricepeti ca asa a fost de mutla
vreme si ca nu e nici o problema?? Neeeh, ei sunt speriati de bombe), si ma
intreaba daca mai sutn motivata sa continui. Dau din cap ca da, sotul spune
ca da. Spun si eu: da, mai incerc o tura de anestezie si daca nu, atunci
cezariana.
Buuun... primesc doza, cateterul alunecase intre timp si prinde anestezia
doar pe dreapta. Dureri crunte deci pe stanga... Sotul face ture intre capul
meu si picioare, cu masajul si ma incurahjeaza (ca de altfel tot timpul). Si
im spune ca trebuie sa dorm orice ar fi. Si incredibil dar adorm si dorm
doua ore... Si se face 5 dimineatza, si trece tot efectul anesteziei, si imi
reiau turele prin sala, cu dureri crunte... Sunt verificata si yupppyyy,
dilatatie 8!!! Pare ca reusim...
Vine intre timp moasa din tura noua - tot o tipa de treaba. Ma incurajeaza
si ea. Incep pe la 7 contractiile de impingere - simt ca doare altfel, ca
imi vine sa imping. Victorie! Moasa se lumineaza la fatza si imi spune sa
imping cand imi vine, sa ajutam colul sa se dilate. Sotul intreab disperat:
dar daca nu sunteti aici? Moasa zambeste si ii spune sa nu ii fie teama,
altceva decta sa iasa capsorul nu se poate intampla...
Contractiile se intetzesc si indesesc, nu mai pot umbla, pot doar sa stau pe
o parte pe pat. Sotul cu ochii pe monitor asteptand contractiile, eu simteam
o durere continua si tot intrebam anticipand: vine? Sotul: da. Ulterior mi.a
spus ca mereu eu intrebam inainte ca sa apara contractia pe monitor, dar lui
ii era groaza sa spuna ca nu¡K.Intrebam ca nu mai eram sigura daca simt
contractia, in acea durere generalizata. Vine si moasa intre timp, imi
sprijina un picior de soldul ei, si incem sa imping cu toata forta de care
mai eram in stare. De 4 ori pe contractie. Bingo, se vede capsorul... incepe
sa iasa...Cheama medicul... Vine si el, si ma incurajeaza... Imping si
imping.... Nu mai aveam insa putere sa imping suficient de eficient. Intre
timp imi e facuta epiziotomia (nu am simtit nimic, am aflat dupa). Capsorul
e aproape afara, dau eu nu imping suficient. Asa ca ma ajuta medicul: cu
bratul imi impinge si el burta cand eu zic: "acum" (adica cand simt ca vine
contractia si incep sa imping). Tot timpul ii strang mana sotului, dar nici
el nu simte nici o durere... Dupa cateva ture de impins cu ajutorul
doctorului, victorie!!! A iesit capsorul, moasa zice stop, odihnseste-te. Ma
odihnesc pret de o contractie apoi mai imping odata tare si yuppyyyy!!!!!!!
Aud tipatul acela unic! Maya s-a nascut!!!!! In data de 28 februarie, la ora
8 si 9 minute dimineatza, adica dupa 20 de ore de travaliu...
Tremur toata si ma relaxez, iar doctorul o ia asa plina de sange si vernix
si mi-o pune la piept. Clipe unice... Mogaldeatza mica se linisteste si ma
priveste cu ochi mari, uimiti... Primele mele cuvinte au fost: ce par cret
are (era ud, de aia) ... O tin un pic apoi doctorul imi spune ca trebuie sa
o ia pe mica domnisoara la masurat, verificat etc. Zis si facut, o duce pe
locul special amenajat in spatele meu. Sotul face poze de zor, apoi medicul
ma ajuta sa elimin placenta si incepe operatiunea de brodare. Pierd mult
sange... Deh, Maya a avut la nastere 4050gr si 55 cm...
Dupa ce sunt gata, mi-o aduce moasa la san... Stangace, si eu si ea... Dar
am reusit...
Si iaca asa ne-am inceput noi viatza in trei... A venit si depresia mea ca
nu venea lapticul, a venit si lapticul cu varf si indesat de am dat in
mastita, dar a trecut totul. Acum avem deja 3 luni, suntem o minune de
fetita, adorata de toata lumea, dar in primul rand de mamica si taticul
ei... |