Cum s-a nascut iubirea noastra, Ayan
Eu imi doream un
copil...dintotdeauna! Eram singura fata care visa sa aiba copil de pe la
17 ani, imi spuneau prietenele ca sunt nebuna! Ma uitam dupa toti
bebelusii si daca vreo vecina facea un bebe eram calare pe ea, chiar
daca nu eram invitata! Sunt cu Gabi de cand aveam 17 ani si ceva. Daca
era dupa mine, faceam copil de atunci. Gabi m-a temperat si mi-a zis sa
termin liceul, facultatea. Cum am terminat facultatea, primul gand:
trebuie sa fac un bebe! Am ramas repede gravida. A fost o sarcina foarte
planificata, cu teste de ovulatie si si echografii sa vad cand ovulez.
In luna Aprilie am ramas insarcinata. Cum mi-a intarziat ciclul am si
facut un test. Negativ. Eram asa bosumflata. Am mers la mama si tocmai
facea de mancare la caini si mi s-a parut ca miroase asa urat! Peste
cateva zile au venit la noi frate-miu cu prietena lui si am mancat si
Alina, prietena lui, si se mirau cat mananc. Eu nu mai speram sa fiu
gravida. Totusi, ciclul imi intarziase, dar 4 zile. Ii spun dr ca mi-a
intarziat si a ras de mine, ca asta nu e intarziere. Cu toate astea, mai
fac un test adoua zi, cu riscul de a fi dezamagita. Si cand vad doua
liniuteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!!! Ce fericire pe mine! Era 8 dimineata. Il
trezesc pe Gabi, ii spun, si imi zice: “Sa fie intr-un ceas bun!”. Si se
culca la loc. Nu-mi dadeam seama cum putea fi asa calm. Am sunat pe
toata lumea, am anuntat. Somn nu imi mai era. Eram asa
fericita!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Am simtit din prima clipa ca va fi baiat,
desi noi ne doream fetita. In fiecare zi ii ziceam lui Gabi ca este
baiat.
Sarcina a fost una
usoara. Am vomitat de vreo trei ori, am avut si o raceala si a trebuit
sa iau antibiotic pe la 8 saptamani de sarcina, dar am avut incredere in
dr mea si am stiut ca nu-l va afecta pe Ayan antibioticul. Putine arsuri
si cam atat. In rest o sarcina usoara. Imi amintesc ca la prima echo am
mers singura, Gabi era la servici. Mi-a curs o lacrima pe obraz de
fericire cand i-am vazut inimioara cum bate! L-am sunat pe Gabi si prima
lui intrebare a fost:”Cati sunt?”. Ii era frica sa nu fie gemeni. Ii zic
ca unul si s-a linistit. Toata sarcina am tinut-o in continuu ca vreau
sa nasc natural. Daca stiam eu cum doare, nici nu discutam, cezariana.
La 15 saptamani de
sarcina am aflat si sexul: BAIAT! Asa ne-am bucurat! Parca uitasem ca
vroiam fetita. Din momentul ala numai baiat visam!
Desi m-am simtit
frumoasa, superba, toata sarcina,nu prea m-am bucurat de perioada cand
era Ayan in burtica, pentru ca am fost cam exagerata. Cu ce mancam, cu
igiena, cu intalnirile cu copii sa nu iau vreo boala a copilariei. Imi
placea sa se vada burtica, cat mai mare, ma mandream cu ea! Mi se parea
mereu ca e prea mica si era imensa! Acum vad poze si imi dau seama ca am
avut o burtica mare!
Gabi imi zicea mereu
ca nu e pregatit pentru copil, ca e o mare responsabilitate, ca de
dragul meu a acceptat sa facem un bebe. Acum e topit dupa Ayan. Din
prima clipa cand l-a vazut s-a indragostit de el. Ii place sa participe
la tot ce e legat de el. E un tata perfect!
Pe 12 Ianuarie joi am mers la
dr. mea la control, dr. Oprescu, Spitalul Polizu. Incepusem sa pierd din dop
cam de o saptamana, trecusem de 40 de saptamani de sarcina, nu mai spun ca nu
mai aveam rabdare deloc, vroiam sa nasc, indiferent cat de tare urmau sa ma
doara contactiile si tot ce mai implica nasterea. Nici nu banuiam eu prin ce
aveam sa trec. Deci, merg la control, dr. Imi spune acelasi lucru pe care mi-l
tot spusese in ultima perioada: colul este rigid si lung. Imi spune: “Eu plec
din Bucuresti de azi si ma mai intorc duminica dupa-amiaza. Sper sa nu nasti
pana atunci! Daca nasti, o suni pe dr. Tataru si nasti cu ea.”. Nu stiu de ce,
dar am cam simtit ca o sa nasc cat e ea plecata.
A fost o zi la fel ca toate
celelalte. Nu m-am simtit altfel, n-am avut contractii sau dureri. Seara
am facut dus, m-am bagat in pat si pana sa adorm, pe la ora 12 am inceput sa
simt contractii dese. M-am uitat la ceas si erau la 5 minute una
fata de cealalta. Dr. mea imi spusese s-o sun intai pe ea daca nasc, indiferent
de ora. I-am zis lui Gabi,sotul meu: “In noaptea asta mergem la spital!”.
O sun pe dr. Si cand aude de contractii la 5 minute imi zice sa merg imediat la
spital.. Imi zice s-o caut pe dr. Constantinescu ca e de garda si sa ma
controleze ea si in functie de asta s-o sun pe dr. Tataru. Ma imbrac repede si
imi e teama sa ma mai rad eu acasa, ma gandesc ca poate nasc si ca ar trebui sa
ma grabesc.
Eu eram foarte optimista. Nu
prea imi era teama. Ajungem la spital, ma controleaza dr. Constantinescu si imi
zice sa ma internez, dar ca mai dureaza pana nasc. Deja incepusem sa am dureri
mai mari. Ma internez, o asistenta imi da o camasa de noapte sa ma imbrac cu ea.
Imi imaginam mai nasol momentul asta cu camasa de noapte, credeam ca o sa imi
fie scarba sa ma imbrac cu ea. Dar e ok, ma simt bine. Asistenta respectiva imi
face clisma, un alt moment de care m-am temut si care a fost ok, si apoi ma
rade. Dupa aceea urc la sala de nasteri. Acolo nu ma lasa sa intru cu Gabi. Mi-a
luat sange pentru analize, mi-a dat sa-mi pun doua supozitoare si m-a lasat
intr-o camera cu o chestie in jurul burtii care verifica bataile inimii
copilului. Am inceput sa am dureri si mai mari. Eram foarte agitata ca nu e Gabi
cu mine. Am inceput sa plang si am sunat-o pe dr. mea. Am
trezit-o din somn si i-am zis ca nu il lasa pe Gabi sa stea cu mine, desi ea imi
promisese ca nu va fi nici o problema in legatura cu asta. Imi zice sa ies din
sala si sa-i dau telefonul unei asistente. Nu stiu ce i-a zis, dar a venit Gabi
imediat si a stat cu mine. M-a tinut acolo inca vreo jumatate de ora, apoi mi-a
zis sa merg la salon sa stau noaptea. Ziceau ca nu nasc pana dimineata. Am mers
cu Gabi intr-un salon cu sase paturi. Fetele celelalte dormeau. Am intrat pe
intuneric acolo si ne-am asezat pe pat. Eu eram cu dureri mari, Gabi era foarte
obosit. Fusese si la servici in ziua de joi. Eu am constatat ca nu pot sa stau
intinsa, aveam dureri mai mari asa. Pe Gabi l-am convins sa se culce, a dormit
putin, iar eu mi-am pertecut noaptea plimbandu-ma pe holuri cu contractii
dureroase la cinci minute. Am mers la sala de nasteri sa cer ceva pentru dureri.
Era cam 3 dimineata. Am intrat acolo si am gasit doua asistente. Le-am spus ca
am dureri si ca vreau sa stiu daca pot lua un No-Spa sau daca pot ele sa imi dea
ceva. Pe una dintre ele a pufnit-o rasul si mi-a spus: “ Normal ca ai dureri!”.
Si atat. Nici un raspuns referitor la medicament. Statea si se uita la mine
zambind, si pana la urma si-a intors privirea ca si cand nu eram acolo.
Asteptam dimineata s-o pot
suna pe dr. Tataru, cea cu care trebuia sa nasc, sa vina sa ma vada ea. Pe la
ora 8 dimineata am sunat-o si mi-a spus ca o sa vina sa ma vada. Bineinteles ca
nu a venit. Intre timp m-a vazut dr. Maier care a spus ca am dilatatie 4 si sa
merg urgent la sala de nasteri. Eram fericita, ma si gandeam ca imi pune
epidurala si scap de dureri.Am mai sunat-o inca o data pe dr. Tataru si am mers
la sala de nasteri. M-a controlat si ea si mi-a spus ca de fapt dilatatia este
doi. Eu eram disperata sa nu fie patru si sa trebuiasca pusa epidurala, pentru
ca stiu ca daca se trece de aceasta dilatatie nu mai poate fi pusa. Ea imi spune
ca sigur dilatatia este doi. Eu aveam dureri din ce in ce mai mari si dupa
indelungi rugaminti o asistenta imi pune o perfuzie si imi spune ca imi baga si
un No-Spa. Peste putin timp ma cheama un doctor sa ma controleze. Vine si dr.
Tataru. Dansul constata ca am dilatatie 7 si ii spune dr. Tataru: “ Cum avea,
ma, adineauri dilatatie 2 si acum are 7?”. Doctorul nu astepta nici un raspuns,
a sunat a mustrare afirmatia dansului. Cred ca d-na dr.
Maier imi zisese bine ca am dilatatie 4. Dr. Tataru il intreaba incurcata pe
doctoral respectiv: “ Ii mai fac epidurala la dilatatie 7?”. Raspunsul lui vine
repede si este chiar indignat de intrebare: “ Cum sa-i mai faci, ma,
epidurala???”.
Incepand din momentul ala
durerile au devenit insuportabile. Poate ca suport eu mai greu durerea, nu stiu,
dar pur si simplu nu m-am putut abtine si am tipat in continuu din acel moment
si pana am nascut, la fiecare contractie. Am incercat eu sa dau cu pumnul in
pereti, sa strang tare bara patului, dar nu a avut efect, durerile erau prea
mari. M-am zgariat foarte tare pe picioare, pe pulpe, din cauza durerilor. Eram
plina de sange si de la zgarieturi. Si de acum incolo abia a inceput calvarul.
Veneau pe rand medici si asistente si ma jigneau pentru ca am indraznit sa tip.
La inceput a fost asistenta sefa, am inteles, o “doamna” blonda, tunsa mai
scurt, mai solida. Intai a venit si mi-a spus: “Cand ti-ai pus cercelul ala in
buric nu te-a durut?”. Apoi a revenit si a adaugat: “Tu sa nu crezi ca eu o sa
te ajut la expulzie! Nu-mi irosesc eu fortele pe tine! Daca n-o sa impingi o sa
bage forcepsul!”. Iese ea si intra o alta asistenta, blonda, inalta, cu parul
lung. Se uita in fisa mea si vede ca sunt casnica. Imi spune: “A, esti casnica!
Lasa sa te doara sa vezi si tu cum e cu greul!”. Asa i-as fi zis cateva, nu e
genul meu sa tac si sa inghit, dar eram asa epuizata incat preferam sa ma
odihnesc intre contractii, nu sa ma cert cu cineva. Am facut si eu o facultate
grea, sunt inginer, si daca nu am lucrat pana acum am avut motivele mele si nu
trebuie sa dau socoteala nimanui. Venea regulat si doctorul de care am spus mai
devreme si imi spunea ca o sa bage forcepsul. La un moment dat a venit sa ma
controleze. Ma durea foarte tare si l-am rugat sa scoata putin mana sa imi revin
un pic. Replica lui a fost: “Nu pot sa scot mana ca asa imi place mie, cu mana
in femeie!”. Replica de violator, de puscarias, in nici un caz de doctor! M-a pufnit toata scarba. Imi repetam in gand: “Doamne, pe ce maini am incaput
eu?”. Dr. Tataru venea din cand in cand la mine si imi spunea cu
zambetul pe buze: “Mai dureaza, Alina!”. Nu stiu ce era de ras sau de zambit in
momentele alea. O singura doamna de acolo s-a purtat frumos cu mine. Cred ca era
infirmiera, este o doamna slabuta, roscata, tunsa scurt, cam pe la 40 si ceva de
ani. M-a mangaiat de cateva ori, m-a incurajat si mi-a vorbit intotdeauna
frumos. Se pare ca nu sta in studii calitatea de a fi om.
La un moment dat a venit dr.
Tataru la mine si mi-a zis sa nu mai tip ca mi-am speriat tare sotul. N-am
realizat ca tip asa de tare incat sa auda Gabi, care era destul de departe de
locul unde nasteam eu. Mi-a parut tare rau, n-as fi vrut sa-l sperii. Cu
toate astea, n-am putut sa ma abtin, am tipat in continuare.
M-am bucurat ca nu la-m luat pe Gabi cu mine
in sala de nasteri. Dr. mea asa imi promisese, ca il lasa pe
Gabi sa stea cu mine. Eu nici n-am mai intrebat daca ma lasa sa-l chem acolo
cand nasc, dar ma bucur mult acum ca n-a fost cu mine. L-am traumatizat oricum
cu tipetele, asa cum mie imi e foarte greu sa uit prin ce am trecut, asa si el
zice ca nu poate sa uite cum tipam.
La 13:55 am nascut. Cand mi-am vazut copilul
m-am linistit, am rasuflat usurata ca este totul ok si cu mine
si cu el. Asistenta blonda interesata de ce sunt eu casnica l-a luat in brate.
Cand a trecut pe hol pe langa Gabi i-a spus: “Sa nu mai faceti copii
niciodata!”.
Vreau sa zic ca momentul
expulziei a fost cel mai putin dureros, desi nici anestezie nu mi-a facut. M-a
taiat si m-a cusut pe viu. Dar la ce dureri avusesem, acum era chiar bine! Am
impins doar de cateva ori si a iesit copilul. Dr. Tataru m-a intrebat cand mi
l-a aratat pe Ayan: ”Cu cine seamana?”. Eu am zis imediat: “Cu Gabi!”. De parca
stia ea cine e Gabi.
Cand ma cosea deja eram
binedispusa. Scapasem de contactii. Si eu care credeam ca momentul expulziei
este cel mai nasol! A mai fost o senzatie nasoala cand a iesit placenta. Uitasem
de faza cu placenta si m-am speriat putin.
Dupa ce m-am dat jos de pe masa am constatat
ca nu sunt in stare sa merg. Ciudat, ca eu ma simteam bine. M-a
pus intr-un carucior ci m-a dus in Sala de lauzie, imediat langa cea de nasteri.
Acolo m-au asezat pe un pat, mi-au mai pus ceva in perfuzie si am atat doua ore
acolo. Mai erau inca trei fete acolo. A venit si Gabi. Abia il asteptam. Am
trimis o asistenta dupa el si mi-a zis ca este la copil, se uita la el. Ce
mandra m-am simtit! A venit la mine si s-a mirat ca sunt binedispusa dupa
tipetele pe care le auzise. A plecat si mi-a adus mancare. Imi era foarte foame.
Eu tot nu puteam sa ma ridic din pat. Am facut pipi de cateva ori pe o galeata,
dar ma ajutau doua asistente sa ma ridic. Practic, ma tineau ele.
Dupa aceea iar m-au pus in
carucior si am mers in rezerva.
Am stat intr-o rezerva cu o
fata care a nascut in aceeasi zi cu mine si care este jurist. La un moment dat a
vizitat-o foarte amabila asistenta blonda, suparata ca sunt eu casnica. I-a dat
un CV, am inteles ca facuse si ea facultatea de Drept. Fata cu care am stat in
rezerva mi-a povestit ce frumos se purtase cu ea in travaliu. Ca doar vazuse in
fisa ei ca e jurist si s-a gandit ca o poate ajuta cu angajarea.
Dupa nastere m-am simtit bine. Am mai avut
ceva dureri, sange imi curgea foarte mult si asa a fost vreo cateva zile.
Eram oricum fericita ca ne-au dat copii sa stea cu noi si ziua
si noaptea.
Bineinteles ca nu am avut
lapte din prima zi. Abia cand am venit acasa mi-a venit si laptele. Am
stat trei zile in spital, timp in care Ayan nu a primit lapte. Nu ii ajungeau cateva picaturi de colostru. Noaptea plangeau toti copii de foame
si veneau asistentele si le bagau pe gat cate o seringa cu glucoza. Mie nu mi
s-a parut a fi ok chestia asta si am intrebat o asistenta daca daca e bine sa le
dea atata glucoza. Ea imi zice foarte calma: “E, la un moment dat s-ar putea sa
nu mai filtreze rinichii!”. Abia asteptam sa ajung acasa si sa-i dau laptic lui
Ayan.
Vreau sa precizez ca am fost
atenta cu toate asistentele. Deci nu asta e motivul pentru care s-au comportat
asa. Daca eram o tiganca si veneam la spital doar sa nasc, fara sa mai fac
echografii si controale inainte, fara sa am un medic cred ca tot asa eram
tratata. Poate chiar mai bine, cine stie?
In viata mea n-am fost mai
jignita si mai umilita. Te astepti la altceva de la “profesionisti”. Banuiesc ca
nu sunt singura care a avut dureri asa mari, ca doar nu-i usor sa nasti. Cred ca
aveam nevoie multa de o vorba buna in momentele alea.
Dupa ce am venit acasa a
venit doctorita sa vada copilul. A ramas uimita de cum i-a fost legat buricul. A
zis ca de mult n-a mai vazut asa ceva. Nici macar buricul copilului n-au
fost in stare sa-l lege cum trebuie.
In concluzie, am ramas cu un gust foarte amar
in legatura cu spitalul Polizu. Imi face rau sa mai intru acolo si sa vad pe
holuri “oamenii” care mi-au facut rau. Imi face rau si doar sa-mi amintesc prin
ce am trecut, umilintele si jignirile la care am fost supusa. Bineinteles ca nu-i pasa nimanui ca eu am ramas traumatizata. Daca eram in alta
tara ar fi platit scump fiecare pentru tot ce-a spus. La noi inca “merge si
asa”.
S-ar putea sa mai fi omis
unele situatii, unele chestii neplacute. Daca mi le amintesc, va scriu.
Sper ca n-am speriat totusi prea tare pe
nimeni. Nu seamana nici o nastere cu alta, asa ca sa nu va
ganditi ca ati putea pati la fel. Eu doar va sfatuiesc sa va feriti de spitalul
Polizu.
Ii multumim lui
Dumnezeu in fiecare clipa ca am iesit cu bine de acolo si ca ne-a dat un copil
minunat, sanatos si frumos!